Presa din Cipru a dat verdictul după înfrângerea usturătoare cu România și ciprioții par devastați după un nou eșec în Liga Națiunilor.
România a făcut deplasarea în Cipru pentru cel de-al treilea meci din Liga Națiunilor. Sub comanda lui Mircea Lucescu, „tricolorii” au defilat în defensiva adversă și după primele 36 de minute tabela arăta deja 3-0 în favoarea românilor. Presa din Cipru s-a arătat dezamăgită de rezultatul drastic obținut chiar la debutul lui Sofronis Avgousti pe banca tehnică.
România a obținut al zecelea succes împotriva Ciprului pe un teren dominat de români atât pe teren cât și în tribune. Denis Man a deschis rapid scorul, iar câteva minute mai târziu Valentin Mihăilă a fost faultat în careu și Răzvan Marin a dublat avantajul oaspeților din penalty.
În minutul 36, Dennis Man i-a centrat perfect lui Radu Drăgușin și fundașul de la Tottenham a trimis mingea cu capul în plasa porții. „Tricolorii” nu au mai forțat în partea secundă și gazdele au fost mai periculoase în atac, dar fără să amenințe poarta apărată de Florin Niță.
La finalul partidei, jurnaliștii din Cipru au tras concluziile și au precizat că debutul lui Sofronis Avgousti a fost unul de coșmar, echipa nereușind să iasă din perioada proastă nici după șocul suferit din cauza schimbării selecționerului.
„Nici aerul de schimbare din conducerea tehnică, nici energia lui Sofronis Augustis, nici starea de spirit a internaționalilor nu s-au dovedit a fi suficiente pentru ca naționala Ciprului să întoarcă roata. Debutul tehnicianului cipriot pe banca naționalei a fost un coșmar, după ce Cipru a cunoscut o înfrângere grea cu 0-3 împotriva României, în etapa a treia a Ligii Națiunilor.
Totul în jur se schimbă și totul rămâne la fel pentru naționala Ciprului care a cedat superiorității românilor, care au petrecut pe un stadion destul de primitor cu peste 3.000 de suporteri în tribune. Prima noastră reprezentativă s-a văzut condusă încă din minutul 36 cu 0-3! În minutul 16, Man a făcut 1-0 pentru români, care și-au dublat diferența cu un penalty transformat de Răzvan Marin.
Zece minute mai târziu, oaspeții au marcat un al treilea gol prin Drăgușin. În stilul antrenamentului, fundașul lui Tottenham a reușit să marcheze cu capul din centrarea lui Man.
Repriza a doua a avut o imagine diferită. Românii au făcut un pas în spate, Ciprul a devenit mai exigent odată cu intrarea lui Sotiriou, Mario Ilias și Hambo Charalambous, și-au ridicat liniile și meciul a fost mai echilibrat. Charalambous (65’), Artymatas (66’), Makris (75’) și Sotiriou (90’+1) au avut momente bune pentru a marca, dar nu și-au găsit ținta și scorul primei reprize a rămas neschimbat, după ce românii s-au făcut confortabili și s-au descurcat cu motoarele oprite”, au notat ciprioții de la Goal.news.
CIPRU: J. Mall – Artymatas, Laifis, Panagiotou – Antoniou, Kousoulos (Charalampous 46), Kastanos (Makris 75), M. Ioannou (Stylianou 33) – Loizou (Sotiriou 46), Pittas, Tzionis (M. Ilia 46).
ROMÂNIA: Niţă – A. Raţiu, Burcă, Drăguşin (V. Ghiţă 82), Bancu (Chipciu 63) – Stanciu, M. Marin, R. Marin (Olaru 63) – Man (I. Hagi 72), Drăguş (G. Puşcaş 72), Mihăilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER